Sondajul care îți arată că ai parte de cea mai anostă campanie pentru prezidențiale

de: Ciprian Ioana
31 10. 2019

IMAS a publicat un nou sondaj referitor la alegerile prezidențiale, realizat la comanda Europa FM. Iar cifrele îți confirmă faptul că avem cea mai plictisitoare campanie electorală. Și mai sunt doar câteva zile până la primul tur de scrutin.

Campania pentru alegerile prezidențiale a continuat așa cum a început. Fără vlagă și doar cu câțiva candidați în prim plan. După prima săptămână, de pildă, aveam câteva episoade hilare cu Viorica Dăncilă, niște marketing lipsit de inspirație a lui Iohannis și o anchetă care-l viza pe liderul USR, Dan Barna.

Ar mai fi de menționat și un al patrulea candidat, Mircea Diaconu, care se recomandă drept „un om” și spune că „n-are liniște”. Acum, cu aproximativ o săptămână înainte de primul tur de scrutin, IMAS a publicat un sondaj realizat la comanda Europa FM.

Un sondaj care vine să-ți arate ceea ce știai deja. E cea mai plictisitoare campanie electorală și sunt slabe speranțe că românii se vor mobiliza în număr mare la urne.

Cu cine ar vota românii dacă duminică ar fi alegeri prezidențiale

Potrivit sondajului IMAS, institutul care a dat cifrele cele mai exacte și înainte de alegerile europarlamentare din luna mai, pe primul loc se situează Klaus Iohannis, cu o intenție de vot de 45%.

Nu e o surpriză, în condițiile în care actualul președinte nu pare să aibă rival, deși nu face mare lucru să-și securizeze mandatul. Dar își permite să aibă încă o atitudine relaxată pentru că toți ceilalți candidați par total debusolați.

Surpriza vine, însă, pe locul al doilea, acolo unde se află Mircea Diaconu – cu o intenție de vot de 16,7%. Viorica Dăncilă este pe locul al treilea, iar Dan Barna, de care n-a mai auzit nimeni nimic de la ancheta Rise Project, e pe locul 4.

Rezultatele sondajului IMAS-Europa FM:

  1. Klaus Iohannis – 45,7%
  2. Mircea Diaconu – 16,7%
  3. Viorica Dăncilă – 15,1%
  4. Dan Barna – 12,6%
  5. Theodor Paleologu – 6,9%
  6. Kelemen Hunor – 2,9%

Sondajul IMAS, la comanda Europa FM, a fost realizat în perioada 8-28 octombrie 2019 pe un eșantion de 1010 persoane cu vârste de peste 18 ani. Marja de eroare +/- 3,1%. S-a folosit metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).

În ceea ce privește alegerile parlamentare, se mai arată în sondajul IMAS – Europa FM, 29,6 dintre cei care spun că ar merge sigur la vot ar opta pentru PNL – în creștere cu aproape două procente fata de luna septembrie.

PSD își menține locul 2 cu 21,2 la sută, in crestere cu aproape două procente față de luna septembrie. USR pierde și în această lună un procent și jumătate, rămâne astfel pe locul trei – cu 16,4%. Pe locul 4, dar la distanta considerabilă, se află ProRomânia – partidul condus de Victor Ponta – în creștere cu aproape un procent – ajunge la 10,6% din intentiile de vot. Locul 5 este ocupat acum de UDMR – cu 5,5%, o mică creștere față de luna septembrie. Urmează formațiunea condusă de Dacian Cioloș – PLUS ajunge acum la 4,5%, in scadere fata de luna anterioară.